Povestea lui Teuţ, îngerul nevorbitor

N-am acceptat niciodată - deşi am auzit asta de multe ori de la medici - că mare lucru nu se poate face. Acum, la un an de la începutul terapiei, TEO este un copil norocos (cu un pronostic bun, cu mari şanse de recuperare), dar încă nu vorbeşte.

Pentru Teuţ Şutescu puteţi dona în contul: 

RO40BRDE426SV44290284260, BRD Bucureşti

Cum a început totul

Venirea pe lume a lui TEO a însemnat pentru întreaga familie o mare binecuvântare, căci împreună cu frăţiorul lui mai mare, Luca, avea să dea sens întregii noastre existenţe….a venit ca o lumină mult dorită…ne-am emoţionat, am râs şi am plâns în acelaşi timp datorită fericirii pe care nu ştiam altfel să o exprimăm.

TEUŢ…de o frumuseţe ireală, nepământeană…cuminte, blând, docil…şi  totuşi  parcă într-o altă lume(aşa-l vedeam atunci, când nu ştiam, nici măcar nu bănuiam ce se ascunde în sufletul lui)….Lumea lui părea perfectă, căci era veşnic vesel, fericit, zâmbitor (l-am surprins în sute de imagini şi toate - dar absolut toate - arătau un copil zâmbitor!)

Timpul însă trecea, iar TEUŢ nu dorea să împărtăşeacă cu noi nimic, nu vorbea, nu cerea , nu solicita, nu dorea nici măcar iubirea noastră, nu voia să mănânce decât anumite alimente(toate de culoare albă), nu răspundea la propriul nume, nu asculta nimic din ce-i ceream, nu asculta poveşti, nu privea imagini în carte…practic nu interacţiona în nici un fel.

Ce a urmat

Aşa a început îngrijorarea noastră şi aşa au început drumurile interminabile pe la diverşi specialişti, de unde plecam de fiecare dată cu mai multe întrebări rămase fără răspuns, drumuri care au durat câteva luni de zile. Într-un final, am aflat vestea care ne-a aruncat dintr-o dată din acea stare de bucurie nemarginită în cea mai adâncă deznădejde, disperare, neputinţă, furie.

Au început nopţile de stat în faţa calculatorului, căutând informaţii despre autism, dar mai ales soluţii pentru recuperarea copilaşului nostru, căci n-am acceptat niciodată - deşi am auzit asta de multe ori de la medici - că mare lucru nu se poate face. Aşa am aflat de terapia ABA, care în străinătate se practică cu succes de foarte multă vreme şi care şi în România există (am contactat atunci nenumărate fundaţii menite să ajute copiii cu autism), dar care ,din păcate, trebuia suportată de către părinţi în totaliate….

Ne-am adunat cât am putut de repede gândurile, resursele, puterile şi am pornit în căutarea tutorilor care aveau să lucreze cu copilul până la 8 ore pe zi. Am reuşit în scurt timp să formăm echipa din trei specialişti şi ulterior să aducem un coordonator din America de la una dintre cele mai bune firme în domeniu - ABC California. Aşa am purces la drum - un drum lung pe care suntem hotărâţi să mergem până la capăt, indiferent de greutăţi, sacrificii, lipsuri.

Problemele

Am ştiut încă de la început că vom avea de suportat cheltuieli foarte mari pentru situaţia noastră financiară, aproximativ 1000 euro pe lună. În câteva luni am epuizat aproape toate resursele băneşti pe care le aveam, însă cu ajutorul multor oameni care ne-au fost alături şi cărora le suntem  recunoscători, am reuşit să mergem mai departe.

Acum, la un an de la începutul terapiei, TEO este un copil norocos (cu un pronostic bun, cu mari şanse de recuperare,  care a făcut foarte multe progrese, înţelege mult mai mult, comunică cu ajutorul imaginilor, mănâncă singur, foloseşte toaleta, merge la grădiniţă, a început să interacţioneze cu copiii, este afectuos. Însă mai sunt foarte multe de recuperat  - încă nu vorbeşte.

Ne confruntăm în continuare cu mari probleme financiare şi avem nevoie de ajutorul tuturor celor care o pot face pentru a continua terapia şi întreg procesul de recuperare.

Teo, un copilaş de 4 ani, munceşte zilnic 6-7 ore pe zi pentru a ajunge la nivelul celorlalţi copii de vârsta lui.

Speranţele noastre

Am fost odată întrebată ce-aş fi făcut dacă aş fi ştiut de la început că Teo va fi un copil autist şi am răspuns:

Mi-am pus şi eu, nu o dată, această întrebare, ce-aş fi făcut dacă aş fi stiut de la început, dar de fiecare dată răspunsul a fost acelaşi: un copil este un dar divin, care ne ajută în primul rând pe noi părinţii, care ne învaţă permanent cum să facem să fim mai buni, mai indulgenţi cu semenii noştri, mai milostivi, mai blânzi, mai iubitori, mai răbdători....practic ne ajută să  cultivăm adevăratele virtuţi. Nu-i deloc uşor să fii astfel de părinte , dar cu siguranţă este un privilegiu.   Eu am învăţat să-i mulţumesc în fiecare clipă lui Dumnezeu pentru minunea din viaţa mea (pentru  minunile -că din fericire am două!), să mă bucur de fiecare clipă alături de el şi să zâmbesc la fiecare zâmbet al lui. Ce poate fi mai minunat decât să crezi că toată strădania, durerea, lacrimile vărsate îţi curăţesc sufletul şi - de ce nu - te îndreaptă către mântuire.

Uneori ne este greu să înţelegem şi să acceptăm (sau, poate, nici nu căutăm acest lucru), căci slăbiciunea este omenească; dar, privind mai atent, mai detaşat, mai profund la esenţa lucrurilor, ne dăm seama de măreţia şi înţelepciunea DOMNULUI şi realizăm cum El aranjează creaţia în aşa fel încât să se piardă cât mai puţin.

Cum scopul final este MÂNTUIREA, EL face ca lucrurile să se întâmple astfel încât să avem şansa să cunoaştem minunatul “loc cu trandafiri”(aşa numeşte Luca - băieţelul meu cel mare - RAIUL).

Mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat să înţeleg (de-a lungul existenţei mele până acum), mulţumesc copiilor mei...

Într-un moment de deznădejde am primit câteva sfaturi, câteva vorbe pline de adevăr din partea unui prieten, iar aceste vorbe mi-au dat puterea de care aveam nevoie în acel moment pentru a putea merge mai departe, de aceea vreau să le împărtăşesc tuturor.

•         ’’Atâtea necazuri vin pe capul unui om într-o viaţă, dar nicio durere nu se compară cu durerea mamei pentru copilul ei. 
•             Este în firea lucrurilor ca părinţii să se frământe întrebându-se unde au greşit, dacă strămoşii au greşit... Dumnezeu ştie. Poate n-a greşit nimeni; poate astfel Dumnezeu Îşi arată puterea, înţelepciunea şi bunătatea.
•             Vedem adesea arbori falnici, cu crengi bogate în frunze şi flori; printre acestea, câte un lăstar firav care abia dacă dă o frunzuliţă. E verde şi e sănătos rezistând furtunilor care rup crengile mari...Aşa şi cu copilul care tace. Psihoterapeuţii, după pregătirea, priceperea şi calităţilor lor umane, reuşesc să aducă pe chipul lui un zâmbet, să-l determine să facă gesturi care-i bucură pe părinţi. Firave frunzuliţe, alimentate de o sevă curată (sufletul) neîntinat cu murdăriile acestei lumi.
•             La noi şi aiurea se nasc mulţi copii autişti. Lumea ştiinţifică caută şi găseşte explicaţii genetice, chimice, biochimice etc. Dar poate că şi acesta este un semn al vremurilor. Copii care s-au închis ca între zidurile unei mănăstiri pentru ca lumea păcatului să nu ajungă la ei. Poate că acolo, în mănăstirea sufletului lor, au ca ascultare... tăcerea şi sunt o altfel de rugăciune pentru mântuirea oamenilor. Smerita lor tăcere, sau tăcerea lor smerită, îi obligă pe ceilalţi, vorbitori, la iubire jertfelnică. Că dacă pe cei ce ne fac rău şi pe vrăjmaşi trebuie să-i iubim, cu atât mai mult pe aceşti copii “călugări”.
•             Cuvântul “mamă” se poate spune şi tăcând, căci tăcerea este limba veacului viitor. Lumea în care trăim vorbeşte din ce în ce mai mult şi spune din ce în ce mai puţin.
•         Nu ne rămâne decât să ne rugăm, să iubim şi să nădăjduim…şi să credem că Bunul Dumnezeu a ales pentru noi toţi calea către mântuire.’’

Aş adăuga că minunile vin prin oameni (cei care ne-au fost alături şi cei care ne vor fi - şi cărora le mulţumesc din tot sufletul).

Programul lui Teo

La numai 4 anişori, Teo are un program zilnic foarte încărcat şi obositor, dar cooperează, parcă vrând să aducă bucurie şi zâmbete pe chipurile noastre.

Mulţumim încă o dată tuturor!

Liliana ŞUTESCU